| 1.
|
ÎNSUS'I, însusesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-si apropria. ♦ A-si aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunostinţe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăţa. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ţine seama de părerea cuiva. - Din pron. însusi, v. însumi. Sursă
: DEX'98
( 17452)
- valeriu |
| |
| 2.
|
A însusi ≠ a pierde
Sursă
: Antonime
(68948)
- siveco |
| |
| 3.
|
ÎNSUS'I vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Si-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprin-de, a învăţa, a prinde. (Nu e mestesug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila. Sursă
: Sinonime
( 189946)
- siveco |
| |
| 4.
|
'însusi pr. m., adj. m., pl. 'însisi; f. sg. 'însăsi, pl. 'însesi/'însele
Sursă
: DOR
(255994)
- siveco |
| |
| 5.
|
însus'i vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. însus'esc, imperf. 3 sg. însuse'a; conj. prez. 3 sg. si pl. însuse'ască
Sursă
: DOR
(255995)
- siveco |
| |
| 6.
|
A ÎNSUS//'I ~'esc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparţin nimănui) A lua în stăpânire; a-si apropria. 2) (cunostinţe) A dobândi prin învăţătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însusi
Sursă
: NODEX
(340418)
- siveco |
| |
|
|